Noi concedieri, anunțate în sectorul IT. Compania care face disponibilizări pe bandă rulantă
Au fost anunțate noi concedieri în sectorul IT. O companie va încheia colaborarea cu 668 de angajaţi din echipele sale de inginerie, talent şi financiar, în cea de-a doua rundă de disponibilizări din acest an.
Argumentele companiei pentru concedierile pe bandă rulantă
Rețeaua socială pentru profesioniști LinkedIn, parte a grupului Microsoft, va face disponibilizări ce afectează mai mult de 3% din cei 20.000 de angajaţi. Aceste noi concedieri se adaugă la pierderile de zeci de mii de locuri de muncă din acest an în sectorul tehnologiei.
„În timp ce ne adaptăm structurile organizaţionale şi ne simplificăm luarea deciziilor, continuăm să investim în priorităţi strategice pentru viitorul nostru şi să ne asigurăm că oferim în continuare valoare pentru membrii şi clienţii noştri”, au transmis reprezentanții LinkedIn.
În luna mai, LinkedIn a decis să reducă 716 de locuri de muncă din echipele de vânzări, operaţiuni şi asistenţă, astfel încât să-și eficientizeze operaţiunile şi să elimine straturi birocratice, pentru a ajuta la luarea mai rapidă a unor decizii.
Sectorul tehnologic a concediat 141.516 de angajaţi în prima jumătate a anului, în comparație cu aproximativ 6.000 de angajați în urmă cu un an, conform companiei de angajare Challenger, Gray & Christmas.
Creșterea veniturilor, diminuată mult
LinkedIn obţine venituri prin vânzări de anunţuri şi prin taxarea abonamentelor profesioniştilor în recrutare şi vânzări, ce folosesc reţeaua socială cu scopul de a găsi candidaţi potriviţi. În trimestrul patru al anului fiscal 2023, veniturile rețelei au crescut cu 5% de la an la an, spre deosebire de 10% în trimestrul precedent.
Conform Microsoft, LinkedIn se confruntă cu probleme precum o încetinire a angajărilor și o scădere a cheltuielilor publicitare, deşi continuă să adauge noi membri în comunitatea sa de 950 de milioane.
Datele Eurostat arată că România se numără printre țările cu cei mai mulți tineri în totalul de angajați cu studii de IT&C.
Mai exact, tinerii cu vârste cuprinse între 15 și 34 de ani au reprezentat majoritatea persoanelor cu studii în domeniul TIC care au un loc de muncă în aproape toate statele membre ale Uniunii Europene, cu cele mai mari procente în Slovacia (83,8%), România (82,4%), Croația (79,3%), Malta (78,4%), Ungaria, Polonia (ambele cu 76,7%) și Portugalia (76,1%).